Si telefonul nu suna....Inainte sunai zilnic si abia asteptam sa iti aud vocea. Nu conta ce discutam, nu cred ca am retinut vreodata ceva, era deajuns doar sa te aud; vocea ta ma rascolea si ma linistea in acelasi timp...amestec ciudat de viata si moarte. Si cand te gandesti ca nici macar nu ne-am vazut vreodata, ca ochii nostri nu si-au contopit luminile niciodata, ca buzele noastre nu s-au intalnit, ca mainile noastre nu au cercetat flamande trupul celuilalt....As vrea sa vina ploaia, ca prin invaluirea ei sa te simt aproape. Nu e deajuns sa intind mana sa te ating...nu existi, esti doar in imaginatia mea...nu ne putem intalni; suntem ca soarele si luna micului nostru univers. Suntem sortiti sa nu ne intalnim; sau cine stie poate ca viata ne va rezerva o surpriza si ne vom intalni cand ne vom astepta mai putin. Daca nu va fi ceva "cred ca nu va cunoasteti....". Si mana mea va zabovi in mana ta, se vor recunoaste...sau va doar o strangere de mana scurta, de complezenta? Si vom trece unul pe langa celalalt, doi straini, ce candva au crezut ca pot fi un intreg...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu