Uneori.. în viaţa noastră apar îngeri care-şi ascund aripile împachetându-le în ochii căptri ai unui copil. Câteodată, când copilul plânge, vezi cum îngerul îşi întinde câte o aripă amorţită.. Tu zici că-s lacrimi. Dar eu ştiu că sunt penele ascunse.. pene care cad deoarece în aripă zvâcneşte durerea naşterii unei noi pene, unui nou vis.. Ceilalţi zic că micuţul copil plânge din senin. Dar eu ştiu că în sufletul său stă ascuns un înger care-şi întinde aripile. Copilul nu plânge. Visează. Visează zborul spre "Marele Albastru".. iar când copilaşul aleargă.. ceilalţi.. neştiutori, spun că are prea multă energie şi aleargă.. şi atât. Dar eu ştiu că amintirea zborului îi este atât de puternic înrădăcinată în privire, în inimă şi în mâini, încât banala alergare devine cea mai mistuitoare încercare de zbor. Şi copilul... frânt de oboseală.. cade la pământ şi doarme. Nu doarme. Visează. Visează zborul din care s-a întruchipat un înger în privirea unui copil cu ochi căprui.
Am cunoscut primul copilaş cu aripi de înger cu ochii căprui pe la 10 ani.. acum am 20. În zece ani.. îngerul şi-a întins aripile cuprinzând şi ochii mei. E povestea mea. Povestea unor copii care au invăţat să viseze, hrănind prin visele si lacrimile lor aripile mereu flămânde ale îngerului din ochii lor.
Zece ani......
Uneori... în viaţa noastră apar îngeri . Tot uneori.. oamenii dragi ţie pleacă.. Şi iau cu ei o aripă.. cu care îşi continuă zborul.. iar tu rămâi cu cealaltă aripă şi.. observi că e frântă.. Locul unde era "mijlocul aripilor" este acum marginea dureroasă a unui vis din copilărie. Şi doare.. pentru că tu trebuie să-ţi continui zborul.. să înveţi să zbori mai departe.
Şi..... cândva....aripa frânta va creşte din sine o altă aripă pe care o vei dărui altui copilaş cu aripi de înger în suflet.
De atunci.. am mai întâlnit câţiva îngeri.. şi fiecare are povestea lui, dar când ne întâlnim.. aripile noastre frânte se unesc şi învaţă să zboare.
Acum.. îmi strâng penele ce au căzut când copilaşul cu ochi căptrui a zburat. Cântând la harpă.
Mai am alte aripi.. dar în ochii mei păstrez amintirea zborului nostru. Când ochii mei vor plânge.. să ştii că un înger îşi întinde aripile amorţite în amintirea unui zbor din copilărie.
Acum... îmi strâng penele.
La revedere, Vannila .......
Am cunoscut primul copilaş cu aripi de înger cu ochii căprui pe la 10 ani.. acum am 20. În zece ani.. îngerul şi-a întins aripile cuprinzând şi ochii mei. E povestea mea. Povestea unor copii care au invăţat să viseze, hrănind prin visele si lacrimile lor aripile mereu flămânde ale îngerului din ochii lor.
Zece ani......
Uneori... în viaţa noastră apar îngeri . Tot uneori.. oamenii dragi ţie pleacă.. Şi iau cu ei o aripă.. cu care îşi continuă zborul.. iar tu rămâi cu cealaltă aripă şi.. observi că e frântă.. Locul unde era "mijlocul aripilor" este acum marginea dureroasă a unui vis din copilărie. Şi doare.. pentru că tu trebuie să-ţi continui zborul.. să înveţi să zbori mai departe.
Şi..... cândva....aripa frânta va creşte din sine o altă aripă pe care o vei dărui altui copilaş cu aripi de înger în suflet.
De atunci.. am mai întâlnit câţiva îngeri.. şi fiecare are povestea lui, dar când ne întâlnim.. aripile noastre frânte se unesc şi învaţă să zboare.
Acum.. îmi strâng penele ce au căzut când copilaşul cu ochi căptrui a zburat. Cântând la harpă.
Mai am alte aripi.. dar în ochii mei păstrez amintirea zborului nostru. Când ochii mei vor plânge.. să ştii că un înger îşi întinde aripile amorţite în amintirea unui zbor din copilărie.
Acum... îmi strâng penele.
La revedere, Vannila .......
